sâmbătă, 21 aprilie 2018

O mini vacanta




          Saptamana trecuta am petrecut'o intr'o tara deosebit de frumoasa si vreau sa va arat cateva din fotografiile cu locurile ce le'am colindat.


Am zburat si cu alte companii aeriene si pot spune ca Ryanair mai trebuie sa lucreze la serviciile care le ofera.
Orasul in care am stat se numeste Santander; este situat in nordul Spaniei, regiunea Cantabria, chiar pe malul oceanului Atlantic.








 O frumoasa Manastire se afla pe inaltimile ce formeaza faleza oceanului.




 Tot acolo un mini parc acvatic in care poti vedea pe viu cativa pinguini, foci si lei de mare.






Un sat ce pastreaza intacta arhitectura medievala si unde reparatiile se fac doar cu acordul autoritatilor pentru a nu se pierde specificul vremurilor; fiecare casa are gravat in piatra un blazon ce o reprezenta.





O mina din care s'a extras pana in 1974 zinc si plumb si apoi a fost inchisa pentru ca nu mai era rentabila. Nu am avut voie sa fotografiem inauntru dar am vazut stalactite si stalagmite superbe; din cate imi aduc aminte mina are zece nivele si se intinde pe 20 si ceva de kilometri.



 

Cel mai impresionant loc vizitat a fost pestera Altamira din Santian del Mar. 




 In aceasta sau gasit ramasite umane si picturi rupestre vechi de 18.500 ani.




 Pestera este inchisa publicului iar pentru a ne face o imagine a ceea ce au descoperit primii exploratori s'a construit o replica in marime naturala. Am fotografiat cu telefonul dar fara blit pentru ca era interzis.






Multumim lui Hristos pentru ca ne'a ajutat sa ajungem in acele locuri minunate.

Cu recunostinta,
Sergiu-Silvan.

vineri, 9 martie 2018

Visand viitorul




          Vinerea trecuta scriam despre extracorporalizare iar vinera aceasta scriu despre ceva asemanator; aseara am terminat de citit cartea lui Tibi Useriu, ''27 DE PASI'' si mi'au sarit in ochi cateva aspecte pe care le povesteste la paginile 140,141,142.
   -pg.140 ''Visez ca alrg. De 1.000 de ori cate 27 de pasi. Ca dau ture in curtea inchisorii, apoi trec prin zid si plec pur si simplu. Zidul nu opune nici o rezistenta, e ca si cum ai trece prin perdeaua de fum a frunzelor moarte, toamna. Visez ca alerg pana la extenuare printr'un pustiu alb si inghetat. Visez ca tarasc un picior dupa mine. Apoi doua. Ca ma dor soldurile. Ma trezesc de durere. Dupa ani si ani, deruland filmul inapoi, realizez ca atunci visam ceea ce avea sa se petreaca''.
   -pg.141 ''Visez ca sunt liber si ma intorc acasa in Bistrita. Cobor din gara printre tarabele cu legume si ziare. Totul mi'e familiar. Vreau sa ajung la apartamentul de unde imprumutam bicicleta Tohan a Vecinului de la ora 5. Degeaba. Ceva ma trage sistematic inapoi. In intersectie sau in dreptul spitalului ma trezesc invariabil. Nu ajung niciodata acasa. Voi afla, dupa multi ani, ca mama vanduse apartamentul. Nu mai aveam asadar la ce sa ma intorc, ce sa caut acolo.

Asa aratau visurile mele profetice, avand o explicatie proiectata undeva in viitor. Erau niste filme misto, cu cap si coada, limpezi ca lumina. Dar nu puteu fi intelese pe moment, ci mult mai tarziu, canda, si doar dand filmul inapoi''.
   -pg.142 ''N'o sa'mi pot explica niciodata cum de, acolo, in camera aia alba, ascuns ca amaratul ala de Iona in burta balenei, am visat lucruri care aveau sa se intample aievea, copy/paste. Am visat lucruri care pe'atunci nu se infiripasera nici macar in mintea fratelui meu: am visat ca sapam impreuna la baza unui deal, ca plantam copaci si ca, dintr'un parau nenorocit, facem lac cu pesti. Pe toate aveam sa le ducem la bun sfarsit, umar la umar, ca doi nebuni incapatanati, alaturi de alte sute de oameni care au crezut in visurile noastre''.

   Asa cum el insusi spune, Tibi Useriu isi visa viitorul; asta inseamna ca ne putem proiecta in viitor si cu atat mai mult in trecut, ba chiar in alte lumi asa cum este lumea de dincolo unde ne intalnim cu persoanele dragi plecate dintre noi.
   Referitor la articolul de vinerea trecuta(2 martie) despre extracorporalizare, asta noapte la ora 2 si 50 de minute am experimentat din nou ''aszarea in calapod''.

Cu recunostinta
   si bucurie,
Sergiu-Silvan.

duminică, 4 martie 2018

Un fapt iesit din comun





          Astazi, duminica 4 martie 2018, la sfarsitul sfintei liturghii dupa ce fac apolisul, am fost surprins de un aspect rar intalnit(cu ingaduinta voastra atasez aici un apolis de la sfanta liturghie din ziua de duminica 29 octombrie 2017, ziua sfintei mucenite Anastasia Romana).
Au mai ajuns la urechile mele(in activitatea mea preoteasca) astfel de intamplari insa eu personal nu am mai trait pana acum asa ceva; dupa cum veti vedea in imaginile de mai jos, lumanarea din fata icoanei lui Hristos s'a consumat inexplicabil pana aproape de terminare in comparatie cu lumanarea din fata icoanei Fecioarei Maria.

Adaug inca o fotografie cu imaginea de ansamblu pentru a se putea face o comparatie mai buna 
In videoclipul de la inceputul articolului se poate observa foarte bine cum lumanarile se consuma in mod constant amandoua.
Am vrut sa impartasesc cu voi aceasta intamplare si sa multumesc lui Hristos pentru tot ceea ce am primit in toti anii mei de viata.
''SLAVA TIE HRISTOASE DUMNEZEULE, SLAVA TIE'' ! 

Cu Pace si Iubire,
Sergiu-Silvan.

vineri, 2 martie 2018

Extracorporalizare




       Nu stiu cati dintre voi ati citit macar un articol pe aceasta tema sau daca va intereseaza sau nu fenomenul; ceea ce cred este ca pe fiecare dintre noi ne'a interesat si ne'a intrigat trairile din copilarie si visele in care zburam precum superman.
   Pe mine m'au fascinat asa de mult aceste trairi din timpul viselor incat dezvoltasem, sa zicem asa, ''o tehnica'' incat atunci cand ma duceam la culcare intram in acea stare in care puteam zbura peste ''mari si tari''. Nu mai stiu cum faceam dar cert este faptul ca intelesesem sa nu'mi mai fie frica de caderea de dupa deoarece nu ma zdrobeam de nimic.
   In ultimii ani citind cartile lui Robert Monroe: ''Calatorii in afara corpului'', ''Calatorii indepartate'' si ''Calatoria suprema''( Editura For You) precum si alte articole ale altor autori pe aceeasi tema, am inteles ca de fapt acele zboruri din timpul visului nu sunt nimic altceva decat desprinderi ale corpului astral de corpul fizic iar prabusirea de la sfarsit nu este altceva decat recuplarea celor doua corpuri.
   In noaptea de marti spre miercuri saptamana aceasta(27-28 februarie) visez dar nu'mi mai aduc aminte nimic din ce am visat pentru ca ce a urmat a coplesit tot visul. Zburam precum am zburat de atatea ori in copilarie iar acum urma momentul caderii; in acel moment am devenit lucid in vis(puteti citi mai multe despre visul lucid accesand linkul acesta: http://obe4u.com/files/phase_ro.pdf ) si mi'am spus ca de fapt eu acum sunt in corpul astral si urmeaza sa ma cobor in corpul fizic; constient mi'am incetinit coborarea asa de lin si de incet incat simt ca si cum m'as aseza intr'un calapod; calapodul corpului meu; ca atunci cand introduci piciorul in pantof si mai faci o miscare sa se aseze mai bine. Instantaneu simt o efervescenta(nu stiu cum sa decriu altfel acea senzatie) in tot corpul si ma trezesc. Nu'mi venea sa cred!!! Experimentasem exact ceea ce descriu in cartile lor autori precum Robert Monroe si Michael Raduga. Eram uluit totalmente; in acelasi timp aveam o pace si o liniste ca si cum facusem lucrul acesta mereu; ca si cum nu era o noutate. Da! Acesta este adevarul; noi calatorim in timpul somnului in afara corpului de foarte multe ori doar ca nu suntem constienti de aceste calatorii. Ceea ce este uimitor este faptul ca nu m'am straduit sa obtin aceasta experienta; cel putin nu acum. Acum cativa ani cand am citit cartile lui Robert Monroe am dorit si am incercat sa experimentez aceasta extracorporalizare; iata ca a venit de la sine si atunci cand nici nu ma asteptam. 
   Cert este un singur lucru: SIGUR VOR MAI FI !

Cu multumire si
recunostinta,
Sergiu-Silvan.

vineri, 2 februarie 2018

Realitatea vietii dupa moarte

În Noul Testament există o poveste care ne dă fiori. Este vorba despre învierea lui Lazăr de către Iisus. Lazăr era îngropat într-o peșteră a cărei intrare era astupată de o piatră. Iisus s-a apropiat de intrare și a strigat, Lazăre, vino afară!
Mortul a ieșit, legat de mâini și de picioare cu fâșii de pânză. Iisus a spus, dezlegați-l și lăsați-l să meargă. Nu știm dacă este o realitate sau o poveste inventată de Biserică, pentru a aduce oamenii mai aproape de credință.
Carl Gustav Jung, celebrul psihanalist, are o poveste tulburătoare. În anul 1944, Jung a căzut și și-a rupt un picior. La scurt timp, a suferit un atac de cord. El a relatat în cartea sa , Amintiri, vise și reflecții, experiența sa uluitoare. El a povestit despre plutirea sa în cosmos, despre cum vedea pământul, mările, oceanele.
În lumea de dincolo și-a văzut și medicul personal cu care a schimbat câteva cuvinte. După ce și-a revenit, Jung a căzut într-o puternică depresie și a declarat că ceva se va întâmpla cu medicul său. La câteva zile, medicul a decedat brusc, în urma unui infarct.
După această experiență, Jung avea să-și schimbe părerile cu privire la viața de dincolo. Începând cu anii 20, lumea științifică a început să fie preocupată de experiența morții clinice, această călătorie fabuloasă. Toți s-au întrebat unde merg sufletele după moarte?
S-a spus că sufletul este o matrice care tot timpul renaște, pornește într-o călătorie către alte dimensiuni. În anul 1964, toată regiunea Altaiului, nordul îndepărtat al URSS-ului, vorbea despre un caz miraculos care se petrecuse. O femeie de 40 de ani murise și înviase după 3 zile.
A fost operată, suferea de cancer, și în timpul operației inima i s-a oprit. A fost declarată moartă și trupul femeii a fost dus la morga spitalului unde a stat trei zile. Când rudele femeii au venit să ridice trupul, au constatat că aceasta dădea semne de viață. A deschis ochii și a început să articuleze cuvinte.
Femeia a povestit despre marea aventură din cele trei zile în care a fost considerată moartă. Cea mai mare surpriză a fost atunci când femeia a fost consultată și medicii au constatat că era perfect sănătoasă, cancerul care era extins în tot corpul dispăruse.
În anull 1906, medicul american Duncan MacDougall, în urma unui experiment neobișnuit, a reușit să demonstreze că sufletul cântărește 21 de grame. Experimentul l-a realizat pe subiecți bolnavi de tuberculoză în fază terminală. Boala nu era însoțită de spasme musculare necontrolate care ar fi putut afecta măsurarea exactă a greutății corpului. După moartea celor șase pacienți, acul cântarului arăta o pierdere de 21 de grame, pentru fiecare corp în parte.
Nazira este o tânără musulmană din Uzbekistan care are o poveste incredibilă. La vârsta de patru ani a fost declarată moartă ca urmare a unor dureri de cap. După datina musulmană, a fost îngropată foarte repede. Trupul i-a fost înfășurat într-un giulgiu și introdus în mormânt. După înmormântare, bunicul său visează că Nazira este vie și se chinuie să iasă din mormânt.
A doua zi, familia se deplasează la cimitir și o găsește pe micuță lângă mormântul răscolit. Copilul este dus la spital, unde timp de 14 ani a căzut într-un somn letargic. S-a trezit după 14 ani și i-a uluit pe medici când a început să vorbească engleza, franceza, araba. Mai mult, trupul său nu resimțea căldura sau frigul.
suflet 1 - SUFLETUL, MATRICEA CARE TOT TIMPUL RENAȘTE
O soartă mai puțin fericită a avut scriitorul Nicolai Gogol. După ce a suferit o encefalită, toată viața a fost obsedat că va fi înmormântat de viu. Gogol a murit în anul 1852 și a fost înmormântat la o mănăstire din Moscova.
În anii 50, în timpul prigoanei comuniste, autoritățile au decis deshumarea osemintelor lui Gogol. Craniul scriitorului era răsucit în mod straniu într-o parte, iar sicriul din lemn era zgâriat ca și cum cineva încercase să iasă din el.

sâmbătă, 20 ianuarie 2018

Opinii





          Scriu acest articol ca raspuns la cererea unei prietene; nu stiu cat de multumitor va fi acest raspuns dar macar incerc; de fapt nu vreau sa multumesc pe nimeni, doar imi exprim opinia fata de ceea ce este cunoascut de catre toata lumea drept ''INTAIA PREDICA A UNUI PREOT ATEU'': https://www.youtube.com/watch?v=PoYqwT4Q8rM

   Din perspectiva noua a fostului preot numeste el preotia meserie(0,55'); sigur stie si el ca preotia este o misiune. Recunoaste ca nu poate demonstra nimanui ca nu exista ceva mai presus de noi. Nici eu nu impartasesc opinia ca pentru un mar mancat de Eva omenirea a ajuns sa sufere si in final sa plateasca cu moartea.
   La minutul 5,53 face o remarca pe care ar trebui sa o luam foarte in serios: toate ideile si conceptiile noastre sunt faurite de parinti, scoala, s.a.m.d. dar multe dintre aceste idei sunt anacronice si depasite. Am ramas doar cu batice si fuste lungi, colive si colaci. La majoritatea crestinilor in aceasta consta crestinismul.
   7,13 Hristos a savarsit acel ritual iudaic al frangerii painii dar deosebirea consta in faptul ca acea paine si acel vin devin acum Trupul si Sangele Sau.
   10,06 Aici este punctul culminant: sa ajungi sa faci binele in mod dezinteresat pentru ca asa este uman. La noi insa lucrurile stau pe dos; nu pot sa vorbesc in procente dar majoritatea covarsitoare a crstinilor fac binele de frica: ma ''bate'' Dumnezeu, ajung in iad,etc,etc. Sunt apoi cei care fac binele pentru rasplata: postesc, arunca un ban unui cersetor, etc, pentru ca ma va rasplati Hristos cu Imparatia Cerurilor. Apropo de ''aruncat un ban''(pentru ca exact asta facem); te'ai oprit cateva zeci de secunde din drumul tau sa schimbi doua vorbe cu Antoneta? Stie cineva ce e cu ea ca nu o mai vad prin oras. Nu leul pe care'l primea era important; i'a vazut careva sclipirea din ochi cand stateai si o ascultai? Se simtea fiinta umana in acele clipe; avea nevoie si ea sa fie ascultata asa cum fiecare din noi avem nevoie sa fim ascultati de cei din jurul nostru.
Cati au facut asta??? Inca o mai putem face! Este Irinel si fratele sau Claudiu; mai este si Tiberiu si altii ca ei. Este o provocare pe care multi nu o vor putea trece.
   Sa ne intoarcem de unde am ramas: crestinii care fac binele pentru rasplata si o mana de fiinte care fac binele in mod dezinteresat pentru ca asa este uman.
   13,55 Concurs intre episcopi pentru a vedea cine construieste cele mai multe manastiri. Realitatea este atat de evidenta si culmineaza cu mega proiectul de la Bucuresti incat orice comentariu este de prisos.
   In concluzie cred ca fiecare dintre noi putem sa'l felicitam pentru sinceritatea lui.

Cu respect,
Sergiu-Silvan.