joi, 28 septembrie 2017

Simeon Toko: destinul miraculos al unui rege neincoronat

Simeon Toko s-a născut pe data de 24 februarie 1918 într-un sat din nordul Angolei ce se numea Sadi Banza Zulu Mongo și care înseamnă „satul muntelui ceresc”. El avea să înfrunte încă de mic un mediu de viață extrem de ostil, dominat de boală, foamete, epidemii și moarte, departe de orice stare de siguranță.

Timp de 50 de ani această regiune unde micuțul Toko s-a născut a suferit o serie întreagă de calamități naturale. În această zonă au existat lungi perioade de secetă și mult prea puține momente de bine. Această regiune ca și regiunile din nordul Congoului au fost devastate, foametea care a urmat calamităților și secetei a ucis mii de oameni. Însă nu doar foamea a fost cea care a ucis în această regiune, căci diverse boli contagioase precum variola, febra tifoidă, malaria și multe altele au făcut sute de mii de victime.
Exegeții care au căutat să documenteze viața lui Simoen Toko și să o asocieze unor profeții biblice, pentru a dovedi astfel că el a fost un trimis al lui Dumnezeu pe Pământ, văd în condițiile teribile înfruntate de acesta în copilărie o confirmare a profețiilor din Apocalipsa Sfântului Apostol Ioan unde se menționează că „balaurul stătu înaintea femeii, care era să nască, pentru ca să înghită copilul, când se va naște.“
La o vârstă foarte fragedă, Toko s-a îmbolnăvit de variolă și a fost atât de bolnav, încât supraviețuirea sa ar putea fi considerată un miracol în sine; sătenii au crezut că doar mâna Tatălui Ceresc i-a salvat viața. După ce s-a vindecat, fața lui Simeon Toko a rămas însă desfigurată de cicatricele variolei. Privitor la starea micului Toko, adepții lui văd în aceasta o împlinire a profețiilor lui Isaia 52:14-15: „Precum mulți s-au spăimântat de El - așa de schimonosită îi era înfățișarea Lui, și chipul Lui atât de fără asemănare cu oamenii.“

simeon_toko.jpgLa scurt timp după ce Simeon Toko s-a născut, un misionar de la sediul din Angola al Societății Misionare a avut un vis. El a visat că un mare rege s-a născut în regiunea aflată sub tutela sa. S-a decis să caute acest prunc. Rugându-se la Dumnezeu pentru a-l ghida, a ajuns în cele din urmă la Simeon Toko. Privind la acest copil atât de rahitic și de mutilat de boli, a clătinat din cap. A fost cuprins de mari îndoieli. A pus câteva întrebări și apoi a plecat, simțindu-se înșelat de visul și de vocea care l-au condus până acolo. Evenimentele ulterioare însă aveau să-l facă să reconsidere acel vis profetic într-o cu totul altă lumină.
Mulți ani mai târziu, în 1949, Simeon Toko a participat la o conferință internațională cu tematică religioasă în Kinshasa (Leopoldville, cum a fost cunoscut cândva acest oraș, în timpul perioadei coloniale). Atunci când Simeon Toko a luat cuvântul, cu ocazia acelei manifestări, el s-a rugat pentru ca Duhul Sfânt să se pogoare asupra întregii Africi și să pună capăt abuzurilor puterilor colonialiste. Conaționalii săi asociază acest eveniment religios și persoana lui Simeon Toko cu unul dintre cele mai mari și mai evidente miracole din istoria recentă a Africii, eveniment care s-a petrecut la data de 4 ianuarie 1959. El  a fost atestat istoric de mii de martori și  este menționat în numeroase lucrări care se ocupă de... fenomene supranaturale.
În acea zi de 4 ianuarie 1959, martorii atestă că numeroși „heruvimi și serafimi” au apărut și au ținut piept armatei colonialiste belgiene. Cetățenii din Leopoldville au văzut o armată de aproximativ o mie de îngeri, cu corpuri foarte musculoase, impunătoare, de culoare aurie. Aceste ființe cu aspect uman, dar cu puteri supranaturale, demonstrau o extraordinară forță; de exemplu, un martor a văzut pe unul dintre ei măturând de pe drum un camion de cinci tone cu o singură mână! Soldații belgieni au deschis focul asupra acestor îngeri de culoare aurie, însă fără niciun efect. Armata colonialistă a fost cuprinsă de panică și dezordine. Îngerii au dispărut la fel de brusc precum apăruseră. Conform nativilor africani, în acea zi, Simeon Toko „și-a dezlănțuit armata”. Ziua de 4 ianuarie este și astăzi zi de sărbătoare în Kinshasa.
La un an după această extraordinară apariție angelică în masă, Republica Democrată Congo a devenit o țară independentă, căci belgienii au fost obligați să părăsească bogatele lor colonii din Congo.
Și alte evenimente spectaculoase, cu conotație mistică, sunt asociate persoanei lui Simeon Toko. Întrucât avea înclinații religioase, el a pus bazele unui cor într-o biserică din Itaga. Succesul acestui cor a atras atenția misionarilor care au început să îl suspecteze pe Simeon Toko că este posedat și manifestă felurite puteri specifice magiei negre. Geloși pe succesul său, misionarii i-au cerut într-un mod abil lui Simeon Toko să renunțe la practicile magiei negre, însă acesta le-a răspuns, spunându-le: „Dar dacă noi ne rugăm la același Dumnezeu, cum este posibil ca atunci când eu mă rog și se manifestă Duhul Sfânt, să mă acuzați de vrăjitorie? Credeți că din cauză ca sunt african nu este posibil să mi se răspundă la rugăciuni? Face oare Duhul Sfânt discriminare cu privire la africani?”
După un astfel de răspuns deranjant pentru misionari, aceștia au hotărât să-l excludă pe Simeon Toko din rândul bisericii. Zis și făcut, Simeon Toko a fost exclus din rândul bisericii însă faptul neașteptat a fost acela că cei care îl urmau au plecat și ei din rândul Bisericii.

Atunci când este invocat ajutorul divin, revărsarea Sfântul Duh provoacă minuni și miracole 

simeon_toko2.jpgÎn data de 25 iulie 1949, la o întrunire a corului înființat de Simeon Toko, întrunire ce avea loc în casa unui anumit Vanga Ambrosio, Simeon Toko decide să se roage din nou lui Dumnezeu împreună fiind cu încă 35 de membrii ai corului. Cu puțin timp înainte de miezul nopții, Simeon Toko a privit spre cer și apoi a rostit: „Tată, știu că întotdeauna îmi răspunzi la rugăciuni. Acum privește această turmă pe care mi-ai trimis-o. Această muncă este atât de imensă, încât fără ajutorul Sfântului Duh, noi nu vom fi niciodată capabili să realizăm ceea ce ai plănuit. Nu ai auzit rugăciunea pe care ți-am adresat-o acum trei ani?”
Exact la miezul nopții, un vânt puternic a zguduit casa unde avea loc întâlnirea și, asemenea evenimentelor relatate în Faptele Apostolilor, Sfântul Duh s-a pogorât asupra celor prezenți cu excepția unui singur om, Sansao Alphonse, conducătorul corului. Dumnezeu l-a lăsat pe acesta într-o stare normală de conștiință astfel încât să poată consemna în scris dovezile și miracolele ce au avut loc în fața ochilor săi uluiți. Mulți din grup vorbeau în limbi străine pe care nu le-au mai vorbit niciodată până atunci, unii dintre ei au văzut lumini, alții au auzit voci cerești, alții au fost capabili să comunice cu claritate cu persoane care se aflau la câțiva zeci de kilometri distanță de locul în care avea loc rugăciunea.
Emoția produsă de aceste miracole a făcut ca membrii corului să se răspândească prin tot orașul și să înceapă să predice despre Împărăția lui Dumnezeu, atrăgând mii de oameni. Acest fapt a atras însă și atenția colonialiștilor belgieni care au considerat această activitate periculoasă.
În următoarele trei luni, poliția colonialistă a început să-i închidă pe predicatori. Ei au fost torturați cu o mare cruzime, ca în cazul lui Simon Kimbangu, sau chiar uciși fără a fi judecați. Unii dintre ei au fost decapitați, alții au fost arși de vii în casele lor, înecați în râuri sau împușcați fără a fi anchetați. În cele din urmă, colonialiștii au hotărât să-i deporteze. Soțiile, soții și copiii au fost separați de familiile și de casele lor și duși la distanțe de sute sau chiar mii de kilometri.
În data de 22 octombrie, Simeon Toko și 3000 dintre adepții săi au fost aruncați în două închisori, Ofiltra și Ndolo. După trei luni de închisoare, s-a emis un decret prin care urmau să fie deportați în afara țării. Acesta a fost momentul în care Simeon Toko a început să facă unele miracole foarte concrete și profeții care au devenit în curând evidente. Administratorul belgian al închisorii din Ndolo se numea Pirote. El îi  brutaliza pe adepții lui Toko, și le adresa insulte rasiste. Întotdeauna încheia zicând: „Ciori împuțite, veți merge înapoi în țara voastră, în Angola!” Sătul de această insultă, Simeon Toko i-a răspuns acestuia într-un mod aspru: „Să știi că dacă există un străin aici, acela ești tu! Ca să îți arăt că sunt acasă, în ziua în care vei face injustiția de a mă deporta din Congoul belgian, vei căra bagajele mele alături de mine!”
Simeon Toko a ridicat ambele mâini, a desfăcut degetele, și i-a spus belgianului să le numere. Apoi a spus: „Le dau belgienilor 10 ani să părăsească această țară, nici mai mult nici mai puțin!”. Nimeni nu a înțeles aceste vorbe profetice în acel moment. Însă discipolii lui Simeon Toko au înțeles mai târziu: în ziua în care au fost deportați, Pirote a căzut jos mort. A căzut victimă unui aparent atac de cord în timp ce lucra în biroul său și a murit pe neașteptate. Așa cum am arătat anterior, la 10 ani după aceste evenimente, belgienii a trebuit să se retragă din Congo.

Capacitatea de a trezi în sufletele oamenilor credința în Dumnezeu îi atrage un șir nesfârșit de tentative de omor

simeon_toko3.jpgImediat după ce a fost deportat și a ajuns în Angola, au început adevăratele necazuri ale „omului întristat obișnuit cu mâhnirile și suferințele”. Din acel moment, Simeon Toko nu va mai avea niciodată parte de liniște. Viața sa va fi un șir nesfârșit de încercări de a-l ucide, și aceasta doar datorită faptului că avea puterea de a trezi în sufletele oamenilor credința în Dumnezeu. Supraviețuirea sa a fost posibilă datorită unor veritabile miracole care atestă faptul că el a fost un adevărat „trimis al lui Dumnezeu”.
Pentru a vă face o imagine realistă asupra nedreptăților și persecuțiilor la care a fost supus acest om excepțional, menționăm pe scurt că după ce a fost încarcerat pe nedrept în Leopoldsville, el a fost deportat  în Angola. În timp ce era încarcerat în Angola, autoritățiile portugheze l-au deportat în:
1. Colonato din Vale do Loge, în districtul Bembe, nordul Angolei;
2. din Bembe l-au deportat în Waba Caconda;
3. din Caconda în Hoque, la 30 Km de San da Bandeira;
4. din San da Bandeira în Waba Caconda;
5. din Caconda în Cassinga, Vila Artur de Paiva;
6. din Cassinga în Jau, în cantonul Chibia;
7. din Chibia, înapoi în San da Bandeira;
8. din San da Bandeira în Mocamedes, în districtul Porto Alexandre, sau mai precis, în Ponta Albina;
9. din Ponta Albina în Luanda, capitala Angolei.
Toate aceste deportări au avut loc într-o perioadă de 12 ani. Captivitatea lui Simeon Toko în închisori și campusuri agricole a durat de la trei luni, ca la San da Bandeira, până la 5 ani, la Ponta Albina.
Scopul acestor deportări succesive era de a reduce influența lui Simeon Toko și de a dezmembra gruparea sa, având în vedere influența imensă pe care o exercita asupra oamenilor și numărul foarte mare de adepți pe care îi atrăgea prin exemplul său luminos. Însă dimpotrivă, pretutindeni unde erau trimiși el și adepții săi, reușeau să atragă din ce în ce mai mulți oameni în credința numită (de către portughezi, în batjocură) „tokoism”. În final pentru că nu reușeau să îl distrugă sau să îl descurajeze, autoritățile portugheze au decis să apeleze la măsuri extreme: „Simeon Toko trebuie să fie ucis cu orice preț”.
S-a pus deci un preț pe capul lui atunci când a fost trimis în sclavie pe un câmp agricol din Caconda, în sudul Angolei. Doi supraveghetori portughezi, stimulați de recompensă, au decis să își încerce norocul. Ei au pus la cale un plan de a-l ucide pe Simeon Toko. În această privință este remarcabilă mărturia preotului Adelino Canhandi, care în acea perioadă era bucătar la campusul agricol din Caconda. El a văzut tot ce s-a întâmplat.
În timp ce era ocupat cu gătitul, a auzit o voce care îl chema: „Canhandi, Canhandi, vino aici.” Era Simeon Toko. Odată ieșit afară, surprins și curios, Toko i-a spus să stea acolo și să fie atent. „Fiul Omului va fi din nou testat!” Ciudate cuvinte, în special pentru Canhandi, care pe atunci nu era creștin și nu a înțeles termenul sau ce vroia Simeon Toko de la el. Curios, a așteptat să vadă ce va petrece. Unul dintre cei doi supraveghetori portughezi a apărut și l-a salutat pe Simeon Toko: „Hei Simeon, vezi tractorul acela de acolo? Sunt buruieni care înfundă semănătorul. Mergi și curăță-l!” Supus, prizonierul s-a strecurat sub mașină pentru a o repara. Pe când se afla sub mașină, supraveghetorul ce ședea în scaunul șoferului a pornit motorul, ceea ce a activat automat lamele rotative ale semănătorului. Corpul lui Simeon Toko a fost instantaneu tăiat în mai multe bucăți. Îngrozit, Canhandi a rămas în picioare nemișcat, în locul în care se afla. Supraveghetorul a dat înapoi, pentru a controla ce s-a petrecut. Al doilea supraveghetor, ce era în serviciu în acea zi, a făcut un semn de victorie, indicându-i că au reușit.

simeon_toko4.jpgApoi, ceva de necrezut s-a petrecut. În fața lui Canhandi și a celor doi ucigași portughezi, corpul lui Simeon Toko s-a „recompus” în mod miraculos, „de la sine”! Simeon Toko s-a ridicat în picioare! Canhandi nu putea să-și creadă ochilor. Cei doi portughezi au luat-o la fugă, cuprinși de groază. Din acea zi, Canhandi a început să creadă în Dumnezeu; întreaga sa familie a început să creadă în Dumnezeu și, ulterior, el a devenit preot creștin.
Adepții săi consideră că aceea a fost ziua în care Simeon Toko a făcut cunoscut cine se afla în spatele feței sale desfigurate de variolă, comportându-se intenționat în concordanță cu următoarea scriptură: „Tatăl mă iubește pentru că îmi dau viața ca iarăși s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu de-a sila, ci o dau Eu de la Mine. Am puterea să o dau și am puterea să o iau iarăși: aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu.” (Ioan 10:17- 18)
În perioada în care Simeon Toko a stat în Luanda, capitala Angolei, în timp ce era deportat pentru a noua oară, s-a petrecut un alt eveniment ce a arătat adevărat sa  natură și menire.
Ar trebui să precizăm că atunci când a venit pe Pământ, în Palestina, Iisus s-a referit la sine însuși la persoana a treia, folosind termenul de „Fiul Omului”. De cele mai multe ori vorbea despre Iisus Hristos, ceea ce însemna, pentru adepții lui, că și el era un servitor al lui Hristos, ca toți ceilalți, în ciuda miracolelor care se petreceau în jurul său, era ca o „umbră”, nimeni nu știa cine era cu adevărat.

Vaticanul dă semne că se teme de împlinirea menirii spirituale a lui Simeon Toko 

Vaticanul și înalții oficiali ai Bisericii Catolice urmăreau îndeaproape cazul lui Simeon Toko și acțiunile sale, de altfel ei se află în spatele condamnărilor extrem de severe suferite de acesta. Putem deduce că Vaticanul se temea de misiunea lui Simeon Toko deoarece în viziunea capilor Bisericii acesta, prin puterea sa extraordinară de a profeți viitorul, ar fi putut dezvălui cel de-al treilea secret de la Fatima. Totodată Vaticanul și oficialii de acolo se temeau ca nu cumva acest Simeon Toko să fie unealta prin care Fecioara Maria sau însuși domnul nostru Iisus Hristos să vorbească oamenilor. Din acest motiv Papa a trimis doi emisari la Simeon Toko pentru a afla cine este el de fapt. Simeon Toko i-a transmis Papei prin cei doi emisari un răspuns din Biblie: „Ioan a auzit din temniță despre lucrările lui Hristos, și a trimis pe ucenicii săi să îl întrebe: „Tu ești acela care are să vină sau să așteptăm pe altul? Drept răspuns Iisus le-a zis:„Duceți-vă de spuneți lui Ioan ce auziți și ce vedeți: orbii își recapătă vederea, șchiopii umblă, leproșii sunt curățiți, surzii aud, morții învie și săracilor li se propovăduiește Evanghelia. Binecuvântat este acela pentru care Eu nu voi fi prilej de poticnire.“ (Matei 11:2-6)
Folosind un scurt citat biblic, Simeon Toko a dat de înțeles Papei Ioan al XXIII-lea că ceea ce a găsit în nota scrisă de către Lucia dos Santos era adevărat. Ca Papă, fostul cardinal Roncalli putea să-și aleagă orice nume, dar l-a ales pe cel de „Ioan”, astfel că scriptura din Matei, pe care Simeon Toko i-a trimis-o s-o citească, i se adresa direct pe nume.
Temându-se de cine era cel care trăia acum printre cei mai disprețuiți oameni de pe pământ, Papa l-a contactat pe dictatorul portughez Antonio de Salazar. În data de 18 iulie 1962, Simeon Toko a fost din nou arestat și deportat; dar de data asta nu într-un colț îndepărtat din Angola, ci în Portugalia.

simeon_toko5.jpgUn avion aparținând forțelor aeriene portugheze îl aștepta pe Toko pemtru a-l deporta în Portugalia. Avionul era dotat cu cele mai avansate sisteme de navigație și telecomunicații. În avion se afla un preot catolic și membri ai poliției secrete a lui Salazar, PIDE-DGS, plus pilotul și copilotul. Misiunea acestora era de a zboare deasupra Oceanului Atlantic și după aproximativ o oră de zbor, să îl arunce pe Simeon Toko în ocean. Acesta era același tratament inuman pe care militarii argentinieni l-au utilizat câțiva ani mai târziu împotriva adversarilor lor politici. Se presupune că preotul catolic a fost adus în avion pentru a contracara prin rugăciune puterile magice ale africanului. Dar acest proiect, ingenios planificat, avea să eșueze în momentul în care agenții PIDE s-au ridicat pentru a-l imobiliza și a-și duce crima la bun sfârșit. Simeon Toko s-a ridicat în picioare și a ordonat avionului să se oprească. Avionul s-a oprit în mijlocul aerului! A stat nemișcat, neavansând niciun centimetru, nici înălțându-se nici prăbușindu-se. Echipajul a fost cuprins de panică. Preotul de abia mai putea respira și cu un glas răgușit spunea rugăciuni disperate. Toți au început să îl implore pe „preto” [Termen denigrator în limba portugheză ce are sensul de „cioroi”] să aibă milă. Simeon și-a ridicat ochii și mâinile către cer și după o scurtă rugăciune a ordonat avionului să pornească din nou. Deîndată, avionul a început să se deplaseze. Simeon Toko a relatat el însuși această povestire.
În calitatea sa de „prizonier politic exilat” Simeon Toko a fost lipsit de toate drepturile cetățenești fundamentale. Nu vom insista aici însă asupra nedreptăților îndurate de el în viața de zi cu zi. Vom descrie însă una dintre multele tentative de asasinat realizate asupra sa în timpul șederii forțate la Ponta Delgada, în arhipelagul insulelor Azore, unde a primit sarcina de a supraveghea un far.


O tentativă macabră de asasinat 

De-a lungul anilor, mii de oameni au văzut cicatricea de pe pieptul lui. „Aproape că puteai vedea prin cicatrice inima lui Toko pompând în pieptul său, o imagine aproape insuportabilă”, a relatat o persoană care l-a cunoscut, Dona Laurinda.
Aceasta se referea la cea mai abominabilă încercare de a-l omorî pe Simeon Toko, la ordinele dictatorului Salazar, căruia el i-a supraviețuit în mod uluitor. Această tentativă, care ar fi fost o „crimă de gradul I” dacă victima era oricine altcineva, a avut loc cu puțin timp înainte de eliberarea sa, în iulie 1974. Potrivit lui Tom Dark Simeon Toko nu a fost eliberat de către Salazar, dictatorul a fost răsturnat de la putere de către o revoluție, Simeon fiind eliberat în cadrul unei amnistiții generale a prizonierilor politici.
Dar ce s-a petrecut de fapt? Un medic portughez citise rapoarte privind așa-zisa „invincibilitate” a lui Toko și a invitat câțiva doctori din Europa să realizeze, chipurile, o operație asupra acestuia, sub pretextul eliminării unei tumorii din pieptul său. Doctorii l-au dus la spitalul civil. L-au pus pe masa de operații, au realizat o tăietură în partea stângă a pieptului, au ajuns la cavitatea pieptului și au extras inima care încă pulsa. Aorta și celelalte artere au fost tăiate cu un bisturiu, iar inima sa a fost îndepărtată. Simeon era mort, cu corpul acoperit de sângele cald ce împroșcase afară din pieptul și inima sa.
Medicii au aruncat inima lui Simeon într-un vas metalic și au dus-o la un laborator, în aceeași clădire. Au realizat diferite teste pe ea. Aparatele, analizele microscopice și experimentele realizate au arătat că nu era nimic extraordinar sau anormal din punct de vedere fizic la inima lui Simeon. Doctorii au concluzionat că acest organ nu era sursa invulnerabilității sale — dacă se poate spune că oamenii pot trage concluzii asupra unui asemenea fapt. Incontestabil, acești medici l-au ucis pe Simeon în acest macabru experiment, dar spre oroarea și uluirea acestora, Simeon Toko și-a revenit pe masa de operații! Corpul său lipsit de inimă se mișca sub puterea voinței sale. A deschis ochii, s-a ridicat și s-a uitat la ei, rana de la piept său rămânând larg deschisă. „De ce mă persecutați în acest mod?” le-a spus. „Dați-mi inima înapoi!”

Independența unei întregi națiuni s-a datorat unui singur om 

angola.jpgCu această ocazie, Simeon Toko a prezis că guvernarea portugheză asupra Angolei se va sfârși în curând. El s-a reîntors în țara sa natală, Angola, în 31 august 1974, cu încrederea că vorbele sale se vor împlini. Un an mai târziu, în 11 noiembrie 1975, Angola și-a câștigat independența față de Portugalia, iar adepții săi susțin că eliberarea Angolei i se datorează lui Toko.
În decursul nopții de 31 decembrie 1983 spre 1 ianuarie 1984, când moartea lui Simeon Toko a fost anunțată de către mass-media, tunete cutremurătoare și o ploaie torențială au izbucnit pe cerul Luandei. În această zonă nu mai plouase de câțiva ani. Meteorologii erau uluiți. Timp de trei zile a plouat continuu. Manifestarea aceasta ieșită din comun a fost asociată tuturor zvonurilor ce înconjurau moartea marelui avatar.
Un anumit politician care era recunoscut ca fiind unul dintre cei mai duri oameni din anturajul lui Neto, președintele Republicii Angola, era de multe ori chemat în cazul unor misiuni delicate și confidențiale. Portughezii, împotriva cărora luptase timp de 14 ani în războiul de eliberare aveau multe de spus despre el. Numele său stârnea groază și venerație. Condusese un grup de rezistență specializat în tăierea capetelor. Acest om era unul dintre ofițerii Președintelui Neto; i se spunea Comandante Paiva.
După ce a auzit că Simeon Toko a murit, Paiva a alergat până la locul în care corpul acestuia era expus. ªi-a croit drum prin mulțimea de zeci de mii de oameni. S-a uitat la corpul lui Simeon și apoi a cerut să vorbească. A declarat: „Nu este adevărat că Simeon Toko este mort, deoarece el este invulnerabil!”
A face o asemenea confesiune publică era extrem de incriminator. Cu șapte ani înainte, comandantul Paiva primise ordinul de a îl ucide pe Simeon Toko odată pentru totdeauna. A spus publicului că aceasta este ceea ce el și oamenii lui au făcut. L-au răpit pe Simeon Toko și l-au dus într-o locație secretă; odată ajuns aici l-au măcelărit metodic, așa cum procedează un măcelar cu cadavrul unui animal. Au tăiat capul lui Simeon, apoi brațele și picioarele, apoi i-au separat pieptul de abdomen. Au îndesat cadavrul măcelărit într-un sac mare, au legat capătul acestuia cu o sfoară și l-au ascuns într-un anumit loc. După trei zile au revenit pentru a lua sacul și pentru a-l arunca în mare, la rechini.
Însă sacul dispăruse. Oamenii au început să se certe asupra locului în care acesta fusese ascuns. Brusc, în mijlocul discuției lor, o voce pe care au descris-o ca pe „sunetul a multe ape” a acoperit vocea lor: „Pe cine căutați? Sunt aici!” Era chiar Simeon Toko, în carne și oase, viu, maiestuos. Oamenii au luat-o la fugă urlând „Este Dumnezeu, este Dumnezeu!”.
După această crima oribilă pusă la cale de Paiva nimeni nu a mai îndrăznit să atingă un singur fir de păr de pe capul lui Simeon Toko. Iar acum, când corpul lui Simeon era întins pe jos, abandonat de către acesta prin propria sa alegere, Paiva refuza să creadă că este mort. Comandantul Paiva avea să înebunească după câteva zile de la moartea lui Simeon Toko.
Desigur că toate aceste fapte miraculoase dintre care noi am prezentat doar câteva au fost însoțite de o gamă numeroasă de calități pe care Simeon Toko le-a dovedit din plin în decursul vieții sale tumultoase. „Un suflet mare, plin de iubire pentru semenii săi” sunt cuvintele prin care este amintit astăzi Simeon Toko de cei care au avut șansa să-l cunoască.

Orice reproducere, integrala sau partiala, a acestui articol, fara acordul scris al site-ului angelinspir.ro, este strict interzisa si se pedepseste conform Legii drepturilor de autor.