vineri, 9 martie 2018

Visand viitorul




          Vinerea trecuta scriam despre extracorporalizare iar vinera aceasta scriu despre ceva asemanator; aseara am terminat de citit cartea lui Tibi Useriu, ''27 DE PASI'' si mi'au sarit in ochi cateva aspecte pe care le povesteste la paginile 140,141,142.
   -pg.140 ''Visez ca alrg. De 1.000 de ori cate 27 de pasi. Ca dau ture in curtea inchisorii, apoi trec prin zid si plec pur si simplu. Zidul nu opune nici o rezistenta, e ca si cum ai trece prin perdeaua de fum a frunzelor moarte, toamna. Visez ca alerg pana la extenuare printr'un pustiu alb si inghetat. Visez ca tarasc un picior dupa mine. Apoi doua. Ca ma dor soldurile. Ma trezesc de durere. Dupa ani si ani, deruland filmul inapoi, realizez ca atunci visam ceea ce avea sa se petreaca''.
   -pg.141 ''Visez ca sunt liber si ma intorc acasa in Bistrita. Cobor din gara printre tarabele cu legume si ziare. Totul mi'e familiar. Vreau sa ajung la apartamentul de unde imprumutam bicicleta Tohan a Vecinului de la ora 5. Degeaba. Ceva ma trage sistematic inapoi. In intersectie sau in dreptul spitalului ma trezesc invariabil. Nu ajung niciodata acasa. Voi afla, dupa multi ani, ca mama vanduse apartamentul. Nu mai aveam asadar la ce sa ma intorc, ce sa caut acolo.

Asa aratau visurile mele profetice, avand o explicatie proiectata undeva in viitor. Erau niste filme misto, cu cap si coada, limpezi ca lumina. Dar nu puteau fi intelese pe moment, ci mult mai tarziu, candva, si doar dand filmul inapoi''.
   -pg.142 ''N'o sa'mi pot explica niciodata cum de, acolo, in camera aia alba, ascuns ca amaratul ala de Iona in burta balenei, am visat lucruri care aveau sa se intample aievea, copy/paste. Am visat lucruri care pe'atunci nu se infiripasera nici macar in mintea fratelui meu: am visat ca sapam impreuna la baza unui deal, ca plantam copaci si ca, dintr'un parau nenorocit, facem lac cu pesti. Pe toate aveam sa le ducem la bun sfarsit, umar la umar, ca doi nebuni incapatanati, alaturi de alte sute de oameni care au crezut in visurile noastre''.

   Asa cum el insusi spune, Tibi Useriu isi visa viitorul; asta inseamna ca ne putem proiecta in viitor si cu atat mai mult in trecut, ba chiar in alte lumi asa cum este lumea de dincolo unde ne intalnim cu persoanele dragi plecate dintre noi.
   Referitor la articolul de vinerea trecuta(2 martie) despre extracorporalizare, asta noapte la ora 2 si 50 de minute am experimentat din nou ''aszarea in calapod''.

Cu recunostinta
   si bucurie,
Sergiu-Silvan.

duminică, 4 martie 2018

Un fapt iesit din comun





          Astazi, duminica 4 martie 2018, la sfarsitul sfintei liturghii dupa ce fac apolisul, am fost surprins de un aspect rar intalnit(cu ingaduinta voastra atasez aici un apolis de la sfanta liturghie din ziua de duminica 29 octombrie 2017, ziua sfintei mucenite Anastasia Romana).
Au mai ajuns la urechile mele(in activitatea mea preoteasca) astfel de intamplari insa eu personal nu am mai trait pana acum asa ceva; dupa cum veti vedea in imaginile de mai jos, lumanarea din fata icoanei lui Hristos s'a consumat inexplicabil pana aproape de terminare in comparatie cu lumanarea din fata icoanei Fecioarei Maria.

Adaug inca o fotografie cu imaginea de ansamblu pentru a se putea face o comparatie mai buna 
In videoclipul de la inceputul articolului se poate observa foarte bine cum lumanarile se consuma in mod constant amandoua.
Am vrut sa impartasesc cu voi aceasta intamplare si sa multumesc lui Hristos pentru tot ceea ce am primit in toti anii mei de viata.
''SLAVA TIE HRISTOASE DUMNEZEULE, SLAVA TIE'' ! 

Cu Pace si Iubire,
Sergiu-Silvan.